Breaking news: Black Friday abia începe la Mycase

Cum știu că sunt și întârziați sau pur și simplu salariul a venit după 25, adică când ofertele lansate de BlackFriday de cele mai multe dintre magazinele erau deja pe sfârșite iată că am o veste bună. MyCase vine cu forțe proaspete când alții au rămas fără stocuri interesante.Concret, un BlackFriday  care se desfășoară în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie. Adică abia a început. Nu mai stați pe gânduri, ofertele sunt tare avantajoase, de până 70% la o gamă bogată de produse.  Continuă lectura

Iată cum să economisești 500 de lei și totuși să cumperi ceasuri originale

Suntem prea săraci ca să ne cumpărăm lucruri ieftine. Este o vorbă în care sincer cred, însă nu pot să nu banner-site2recunosc că, de câte ori am ocazia, profit de reduceri, pentru a-mi cumpăra lucruri de calitate dar la prețuri pe care mi le permit. Ei bine cam așa a fost și de acest BlackFriday. Nu am alergat după telefoane, tablete, televizoare sau alte electronice și electrocasnice (deși trebuie să mărturisesc că mi-am ajutat mama să-și cumpere o mașină de cusut electrică ) însă mi-am îndeplinit o veche dorință. Și anume am reușit să-mi cumpăr un ceas bun, frumos, de calitate și la un preț pe care mi l-am permis. Nu spun ieftin, deși reducerea a fost de 40%, pentru că ar însemna să îi scad din calitate și nu este cazul.  Continuă lectura

Necesar în alimentația copilului!

Încă de la nașterea fiecărui copilaș, prima grijă a mamei este alimentația. Mai întâi acesta trebuie învățat să se alimenteze corespunzător la sân…sau la biberon acolo unde este cazul. Și nu vă mirați când spun asta pentru că sunt micuți leneși care nu trag suficient și atunci nu mănâncă bine și nu iau în greutate. Alții lacomi care apoi vomită. Alți și mai leneși care adorm la sân înainte de a se sătura și la câteva minute se trezesc vrând să mănânce din nou. Și tot așa. Continuă lectura

Acum tu umpli sacul lui Moș Crăciun!

După faimoasa aplicație de pe Facebook din ziua alegerilor, iată că astăzi am fost asaltată de un nou joc:puttony tu umpli sacul lui Moș Crăciun! Un joc destul de ușor…și nu știu cât de real. Practic dintr-o serie de obiecte le alegi pe cele pe le-ai dori să le primești de Crăciun. Îți umpli sacul, completezi datele personale și apoi aștepți. Poți invita și prietenii să se înscrie de pe contul tău. Astfel îți cresc șansele de câștig pentru că dacă tu câștigi vor câștiga automat și cei care s-au înscris de pe contul tău.

mano-logo

Cât despre premii sunt destul de atractive….aparat foto , televizoare, aparate de hidromasaj, aparat de făcut vafe….în câteva cuvinte …obiecte utile și performante.  Continuă lectura

CrisSmile, pentru o familie cu zâmbete largi!

Trebuie să recunosc…sunt una dintre persoanele care ajungea într-un cabinet stomatologic doar când avea nevoie. Și asta după câteva rugăciuni, închinat de câteva ori…momente de cumpănă, iar când ajungea în fața medicului stomatolog (oricât de profesionist aș fi știu că este) limba i se împleticea de frică astfel încât odată ajunsă pe scaunul cu pricina…tremura mai ceva ca, vorba aceea, ”câinele la injecție”. Ce mai… o senzație groaznică! Să nu mai povestesc de felul în care număram, în gând, secundele…așteptând să aud că pot pleca. Episoade cumplite pentru mine. Însă cum spune românul: ”toate până într-o zi!”. Așa a fost și în cazul meu.

Și asta pentru că, acest coșmar s-a transformat în cel mai frumos vis al meu. Totul s-a întâmplat într-o zi de vară, când cu gândul că vreau să strălucesc în ziua nunții mele (cum de altfel visează orice mireasă) banner-cris-smile_1wuimi-am luat inima în dinți și m-am decis să îmi recapăt zâmbetul meu inconfundabil. Cel care îmi luminează fața și face ca în jurul meu să fie doar bucurie. Aveam o carie exact pe dintele din față. Aveam nevoie de un implant dentar. De asemenea, un detartraj ar fi fost recomandat. Hotărâtă să îmi recapăt sănătatea danturii mele și bineînțeles frumusețea zâmbetului am început căutările unei clinici potrivite.  Continuă lectura

Ofertele de pe Strada IT i-au atras până și pe Tom și Jerry

Anunț important!

Fenomenul Black Friday a depășit orizonturile lumești. Reducerile îndrăznețe și oferta atractivă au captat atenția până și personajelor de desene animate. Tom și Jerry au fost primii care au primit semnalele, iar dorința lor este doar una: de Black Friday să ajungă pe toate laptopurile, telefoanele…televizoarele. Lupta devine aprigă…iar ținta lor este Strada IT. De aici, se pare că au fost emise semnalele celor mai bune oferte, iar stocurile sunt atât de mari încât BlackFriday va continua până pe 28 noiembrie…în timp ce alte magazine de profil fenomenul se va încheia pe 23 noiembrie.

Tom și Jerry au pornit în fugă. Lupa este strânsă. images

 

Gândul că altcineva va profita de reducerile de până la 70% la telefoane, televizoare, laptopuri îi îngrozește. Continuă lectura

Vegis îți aduce produse naturiste mai ieftine cu 70%!

De Black Friday îți poți cumpăra la reducere aproape orice. Și dacă cele mai vândute produse sunt electronicele și electrocasnicele, iată că eu m-am orientat către produsele naturiste. Da! Fără să vă mirați, chiar există un magazin online care oferă reduceri substanțiale și la astfel de produse, de altfel foarte indicate pentru toate categoriile de vârstă. Este vorba despre Vegis.ro care pune la dispoziția clienților, care știu ce înseamnă un stil de viață sănătos, o gamă variată de produse de la ceaiuri, vitamine, produse cosmetice , detergenți, produse pentru slăbit sănătos și multe alte produse interesante și utile. Continuă lectura

Reduceri de până la 90% la Dwyn.ro de BlackFriday

Cea mai așteptată zi din an, cel puțin atunci când vine vorba de reduceri, se apropie cu pași repezi. Mai exact, vorbim doar de logocâteva ore din momentul scrierii acestui articol. Atunci, așa pe ultima sută de metri, însă suficient cât să fiți cu un pas înaintea altora, iată câteva ponturi care vă pot ghida de Black Friday.

Am să încep prin a vă spune că o campanie de genul Black Friday se pregătește foarte greu. Adică, pentru a avea reduceri substanțiale și nu doar de” fațadă” pregătirile trebuie făcute cu mult timp înainte. Cu siguranță ați trăit experiențe de genul: serverul a picat exact când trebuia să dați ”adaugă în coș” sau găsiți la reducere doar produse mai puțin performante sau alte situații cel puțin jenante. Continuă lectura

Suntem ceea ce mâncăm:Diabetul poate fi prevenit prin alimentație!

4-tipuri-de-alimentatie-pe-care-le-poti-avea-intr-o-viata-tu-in-care-te-incadrezi_size1

Un vechi proverb spune: Ești ceea ce mănânci! Iar cu sute de ani în urmă, Hipocrate (cel care a pus bazele medicinei moderne și al cărui jurământ îl rostesc și astăzi medicii) a spus, crezând în puterea corpului de autovindecare: ”Mai întâi nu face rău , lasă mâncarea să-ți fie medicament”.  Nimic mai adevărat, din punctul meu de vedere. Și nu vorbesc din cărți. Vorbesc din propria experiență. Continuă lectura