Gimnastică medicală pentru copii – kinetoterapia

Sportul este bun la orice vârstă, însă din păcate, în România există din ce în ce mai mulți copii supraponderali, ca să nu mai vorbim de adulți. Mișcarea, în orice formă a ei, poate face minuni atât corpului fizic cât și mentalului fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea este bine ca să ne îndrumăm copii către gimnastică. Mai mult decât atât, consider că este bine să alegem gimnastica medicală pentru copii pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a micuților noștri. Kinetoterapia

Kinetoraterapia – gimnastica medială pentru copii sau terapia prin mișcare așa cum a mai fost numită a devenit din ce în ce mai cunoscută și în țara noastră atât ca o metodă non invazivă pentru rezolvarea unei game largi de tulburări musculare cât și drept o bună metodă de a stopa sedentarismul care îi caracterizează pe mulți din copii generației noastre. 

Așa cum am spus, datorită multiplelor afecțiuni locomotorii pe care kinetoterapia le poate ameliora și chiar vindeca, gimnastica medicală pentru copii a cunoscut o reală dezvoltare mai ales în rândul părinților care au înțeles beneficiile acestui tip de terapie. Așa se face că în prezent, în țara noastră, sunt mulți români care își duc la kinetoterapie chiar și bebelușii cărora fie medicii le-au identificat diferite probleme la naștere cum ar fi afecțiuni ale coloanei vertebrale ( scolioze, cifoze, etc.), afecțiuni ortopedice (recuperare postimobilizare, recuperare după intervenții chirurgicale, entorse), afecțiuni neurologice (pareze, paralizii, distrofii musculare); afecțiuni ale aparatului respirator. La fel de mult au înțeles avantajele gimnasticii medicale pentru copii și părinții care își doresc pentru micuții lor tonifierea musculaturii, îmbunătățirea articulare și a coordonării mișcărilor,corectarea posturii și aliniamentului corpului sau chiar îmbunătățirea respirației.

Kinetoterapia-01La rândul lor, specialiștii au aprofundat domeniul kinetoterapiei și au venit cu tot felul de programe și metode pentru a-i atrage pe micuți către gimnastica medicală. Au creat jocuri și exerciții care la prima vedere, pentru cei mici, sunt distractive, iar în esență contribuie la repararea micilor probleme. O echipă de astfel de specialiști care știu să lucreze cu micuții voștri sunt și în clinica medicală Therapy 4 you Center din București. Sunt cadre medicale tinere, care iubesc copii, știu să-i facă să se simtă în sala de terapie ca într-un loc de joacă, dar unde la finalul ședinței copilul se simte mult mai bine. În clinică se găsesc săli foarte bine dotate, cu aparatură de ultimă generație astfel încât ambientul este unul atractiv pentru micuții care vin la gimnastică.

Ce tratează gimnastica medicală pentru copii?

Așa cum am mai spus și mai sus kinetoterapia tratează o gamă largă de probleme, iar specialiștii de la la Therapy 4 you Center oferă pachete atractive de exerciții și jocuri prin care pot ameliora o serie de afecțiuni cum ar fi tulburările musculare, tulburările nervoase (paralizie, boala Parkinson), tulburările respiratorii, tulburările ortopedico-traumatice, tulburările reumatologice (poliartrita reumatoida, coxartroza, gonartroza), maladiile congenitale, tulburările cardiovasculare (cardiopatie ischemica, sindromul de ischemie periferica progresiva cronica, boala varicoasa), alergiile, deficiențele nutriționale, problemele emoționale sau de învățare sau chiar boala secolului 21  – stresul.

Apelați cu încredere la kinetoterapie – gimnastica medicală pentru copii pentru a trata oricare dintre afecțiunile amintite mai sus și nu ezitați să căutați specialiștii din clina privată Therapy 4 you Center București, unde serviciile oferite sunt la cele  mai înalte standarde, iar personalul medical este orientat către nevoile pacientului și spre cel mai bun rezultat în favoarea acestuia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s