Expert-contabila, primul pas pentru inițierea unei afaceri profitabile!

De profesie sunt jurnalist. Fac asta de peste zece ani. Îmi place foarte mult ceea ce fac însă, în timp, am descoperit că mi-ar plăcea să fac și altceva. Mai exact, mi-ar plăcea să am propria afacere. Este o dorință cu care ”m-am trezit” după ce, în timpul emisiunilor economice pe care le fac am descoperit că oamenii nu știu să-și promoveze produsele tradiționale. Da. Trist, dar adevărat. logo-expert-contabila

Sunt din Buzău și aici am descoperit foarte mulți oameni talentați, inventivi, harnici. Sunt oameni trecuți de 50 de ani sau din contră tineri abia ieșiți de pe băncile facultăților care au idei bune, poate ajung să producă ceva inedit, însă nu ajung să dezvolte o afacere. Fie nu au bani, nu știu să ajungă la fondurile europene dar nici nu știu să-și pună în valoare produsele. 

Îmi vine în minte acum un exemplu. Un domn pe care l-am întâlnit la un târg de produse tradiționale. Are peste 50 de ani și locuiește într-un sat uitat de lume. Acolo a avut curajul să planteze goji. Asta pentru că deja are coacăze negru, chiar în curtea lui. Împreună cu soția lui, de primăvara și până toamna târziu, fac dulceață, gem, siropuri și alte preparate din tot ceea ce găsesc prin curte sau pe câmp: corcodușe, cătină, zmeură, coacăze negru,coarne, nuci, struguri…și acum mai nou goji. Cu toate că produsele sale sunt unice, prin combinațiile pe care le face dar și prin modul de preparare, buzoianul nu are un brand, o afacere. Pur și simplu face cu soția lui din plăcere, să-și ocupe timpul la bătrânețe. Toate produsele ajung în cămara prietenilor, cunoștințelor și când, bărbatul are timp mai merge cu ele la diferite târguri de produse tradiționale, de altfel destul de rare și slab promovate în Buzău. Trist spun eu!! În condițiile în care găsim în magazine produse de foarte proastă calitate, ”sintetice”, fără gust, la prețuri mari, în timp cele naturale și gustoase nu ajung la publicul larg din lipsă de promovare!!!

Și acesta este doar un exemplu, pentru că la Buzău astfel de oameni talentați se întâlnesc destul de des. Și cu toate astea când spui Buzău te gândești doar la cârnații de Pleșcoi sau covrigii de Buzău. Ei bine, produsele pe care le poți mânca la Buzău sunt mult mai multe, cu rețete vechi, moștenite din bătrâni. Toate acestea adunate sub un brand comun, valorificate în magazine specializate ar aduse un plus valoare atât județului, țării dar și oamenilor simpli care ar putea avea un trai mai bun, făcând în același timp ceea ce le place.

Ei bine eu asta aș face dacă aș avea cel puțin 10.000 de euro. Aș căuta, pentru început, cel puțin zece produse preparate de buzoieni, după rețete vechi. Le-aș transforma într-un brand de județ. Pentru comercializare aș merge pe varianta unor magazine din lemn, tradiționale, poziționate, în principal pe drumurile europene și în zone turistice atât din județ cât și din țară. Sunt convinsă că acest gen de produse tradiționale, naturale, sănătoase, gustoase ar fi la mare căutare. Cred că este genul de afacere care ar aduce un câștig tuturor, nu doar mie ca inițiator al unei idei. Eu practic aș ajuta niște oameni talentați să se pună în valoare. Profitul meu ar fi un procent din vânzări.

Și cum eu sunt jurnalist, deci în ceea ce privește mersul unei afaceri și cu atât mai mult contabilitate nu pot spune că știu aș apela la serviciile unei firme de contabilitate specializate. Aș merge pe o firmă contabilitate din București – Expert-Contabila.ro – este o firmă cu o experiență de 15 ani și asta îmi conferă încredere. În plus, gama completă de servicii pe care o oferă mă face să fiu convinsă să stăpânesc domeniu și îmi oferi răspunsurile la toate întrebările pe care le am atât înaintea de a începe o astfel de afacere cât și cele care vor apărea pe parcurs.

De exemplu, pentru început aș vrea să știu ce formă să aleg. În ultima perioadă tot aud despre SRL-D, firmele înființate de tineri. Am auzit că sunt scutit de plata taxelor de înregistrare și înmatriculare la Registrul Comerțului. Sunt scutit de la plata taxelor de asigurări sociale pentru maxim 4 salariați.Pot beneficia de fonduri nerambursabile de până la 10.000 de euro. Sună tentant însă poate pentru afacerea mea ar fi mai bine să am un SRL. Pentru că fiecare formă are avantaje și dezavantaje consider că e mai bine să am un expert care să mă sfătuiască.

În plus, tot prin intermediul emisiunii mele, am putut vorbi cu mai mulți oameni de afaceri care mi-au vorbit despre importanța unor specialiști în echipa cu care pleci la drum. De exemplu, cineva îmi spunea cum a pierdut sume de bani care ar fi putut fi trecute ca cheltuieli eligibile în proiectul de fonduri europene tocmai pentru că cel care era consultant nu le-a trecut în proiect. Mai exact era vorba despre salariul șefului de șantier, timp de doi ani cât dura ridicarea unei agropensiuni. Banii respectivi au fost scoși din buzunarul proprietarului, pe când ar fi putut fi plătiți de la UE. Același lucru este și cu un contabil bun.

Confident businesswoman commenting marketing results to colleagues at meeting

Demararea unei afaceri vine cu provocările sale. Atunci când te hotărăști să înființezi o societate comercială, trebuie să te documentezi foarte bine cu privire la metodologia, birocrația și greutățile pe care le poți întâmpina pe parcurs. Luarea unei decizii bune, la momentul potrivit, poate avea un impact important asupra viitorului firmei tale. Indiferent de domeniul de activitate, legislația fiscală din România trebuie cunoscută foarte bine. Din păcate, modificările foarte dese și lipsa dezbaterilor publice, au făcut ca, în mediul de afaceri, să existe multă confuzie cu privire la aplicarea prevederilor codului fiscal. Pentru a evita acest lucru, documentează-te cu privire la schimbările care au loc în domeniu fiscal sau apelează la un contabil care este la curent cu toate modificările.

Eu cam la asta m-am gândit și sper ca într-o zi să am cei 10.000 de euro pentru a-mi pune planul în aplicare. Până atunci, dacă tu ești mai norocos și ai deja această sumă poți consulta aceasta pagina pentru a ști unde să găsești un contabil expert București.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s